PACMA susține legea de „tole­ranță zero” față de abuzurile împotriva animalelor


23 mai 2017

În data de 16 mai partidul pentru animale din Spania, PACMA, a inițiat la Camera Reprezentanților din Spania o propunere pentru o lege de „toleranță zero” (Ley Cero). Legea ar trebui să impună un tratament uman față de toate animalele și ar trebui să le protejeze împotriva abuzurilor. Aceasta ar însemna că se vor interzice, printre altele, coridele, vânătoarea și folosirea animalelor la circ. În plus, legea ar trebui să asigure finanțare federală pentru proiectele pentru educația publicului și pentru sporirea notorietății cu privire la tratamentul față de animale.

Membrii PACMA ținând în mână litere ce formează cuvintele „Ley Cero”

Propunerea solicită Camerei Reprezentanților să combine și să incorporeze în legislația națională diferitele criterii pentru tratamentul uman al animalelor – care acum se regăsesc în diferite legi regionale ale celor 17 regiuni autonome ale Spaniei.

On 16 May, Spanish animal rights party PACMA submitted a proposal to the Spanish Congress of Deputies for a ‘zero tolerance’ law (Ley Cero). This law guarantees the humane treatment of all animals and protection against mistreatment. As a consequence, it includes, among other things, measures to ban bullfighting, hunting and the use of animals in circus acts. The law also provides federal funding for projects aimed at educating the public and raising awareness of the way we treat animals.


PACMA members with letters forming the words “Ley Cero”

The proposal calls on the Congress to combine the different criteria for the humane treatment of animals, currently scattered across various regional laws in the 17 autonomous regions of Spain, to create a single, national law.