Worldlog săptămâna 50 -2014


8 decembrie 2014

Recent, prin intermediul cercetării grupului de reflecție Chatham House s-a confirmat din nou: consumul mai mic de carne este necesar pentru a opri schimbările climatice. Industria mondială a fermelor produce mai multe gaze cu efect de seră decât toate mașinile, avioanele, trenurile și navele la un loc. Pentru a preveni o catastrofală schimbare climatică ar trebui să scădem în mod drastic consumul de proteine animale. Cererea de carne la nivel mondial crește însă în continuare.

01

În cadrul unei dezbateri de săptămâna trecută privind clima noastră, am propus guvernului să formuleze o politică referitoare la micșorarea consumului de carne și lactate. Dacă în Țările de Jos am consuma cu toții mai puțină carne o zi pe săptămână, efectul ar fi echivalent cu scoaterea a un milion de mașini din circulație. Faceți clic aici pentru mai multe informații.

La momentul actual Țările de Jos, în calitate de țară exportatoare, lucrează intensiv pentru a le impune noilor economii lactatele și carnea noastră, în timp ce noi avem cunoștințe vaste cu privire la eficientizarea statelor împotriva inundațiilor. Putem exporta soluții mai bune privind climatul, decât să exportăm probleme referitoare la acesta!

Moțiunile adoptate anterior cu privire la interdicția utilizării anumitor tipuri de otravă agricolă periculoasă nu sunt aplicate nici până în ziua de astăzi. Din acest motiv, Partidul pentru Animale a prezentat săptămâna aceasta un plan de acțiune având ca scop retragerea acestor otrăvuri de pe piață. Între timp a fost semnată și o petiție referitoare la această acțiune care a strâns deja mai mult de 62.000 de semnături. Guvernul a promis să o reconsidere. Acum putem doar să sperăm că va lua și măsuri…

Vești bune! Odată cu venitrea Noului An se aprinde din nou discuția referitoare la artificii. 20 de provincii au declarat deja că vor asigura zone unde folosirea artificilor este interzisă în jurul centrelor de bâtrâni, printre altele, și în locuri unde multe animale obițnuiesc să stea. Partidul pentru Animale continuă să susțină interdicția totală a comercializării artificiilor către consumatori.

02

Artificiile nu sunt însă singura tradiție festivă ce poluează mediul înconjurător din Țările de Jos. Săptămâna aceasta am solicitat guvernului să descurajeze în mod activ înălțarea baloanelor. Secretarul de Stat a declarat că are de gând să facă aceasta. După ce au fost înălțate, baloanele și fundițele aterizează în natură și devin deșeuri, contribuind la groapa de gunoi din ocean și fiind luate drept hrană de către animale.

În continuare am adresat întrebări parlamentare cu privire la diferențele între provincii privind politicile legate de vânătoare. În prezent, acestea sunt reglementate în mod diferit de la provincie la provincie, ceea ce crează loc în anumite provincii metodelor foarte neprietenoase cu animalele de a vâna. Am solicitat un regim de protecție mai clar în cadrul noii Legi privind Natura ce va intra în vigoare în Țările de Jos începând cu 1 ianuarie 2015.

Anul trecut în Țările de Jos au fost sacrificate 450.000 de animale de laborator în scopul manipulării genetice, o creștere de 12,7% față de 2012. În 2013 au murit în total 1,1 milioane de animale. Mult prea multe! Din acest motiv am solicitat interdicția manipulării genetice a animalelor. Această interdicție este necesară pentru a diminua din nou numărul animalelor de laborator. Cercetătorii vizează faptul că 80% din testele de laborator nu respectă prevederile de bază ale unei cercetări științifice corecte. Toate aceste testări pe animale trebuie oprite cât mai curând posibil!

03

Pe mai târziu! Salutări, Marianne

It was recently again confirmed by a research by think tank Chatham House: eating less meat is needed to stop climate change. Worldwide livestock farming emits more greenhouse gasses than all cars, aircrafts, trains and vessels put together. In order to prevent a catastrophic climate change, we need to reduce our consumption of animal proteins drastically. But the global demand for meat is still growing strongly.

01

Last week, during a debate on our climate I asked our government to establish a policy for reducing the consumption of meat and dairy products. If everyone in the Netherlands was to abstain from eating meat for one day a week, it would have the same effect as if we would take one million cars off the road. Click here for more information.

At this moment, the Netherlands, as an exporting country, is working hard on forcing its meat and dairy products on emerging economies, while the Netherlands has great knowledge to help countries to withstand floods. We should rather export climate solutions than climate problems!

Previously adopted motions to ban some harmful types of agrotoxics have not been carried out until now. For that reason, the Party for the Animals presented an action plan this week to take those toxics off the market. A petition asking for this has meanwhile been signed by more than 62,000 people. The government has promised to look at it again. Let’s hope they will soon take measures.

Good news! With new year’s eve coming soon, the issue of fireworks is very topical again. Already 20 municipalities have said to make fireworks free zones in the area of nursing homes and places where animals are kept among other locations. The Party for the Animals continues to support the ban on fireworks for private use.

02

Fireworks is not the only environmental harmful festive tradition in the Netherlands. This week we have called the government to actively discourage sending up balloons. The State Secretary said to be willing to do so. Balloons and ribbons end up as litter in the environment after they have been send up, contributing to the plastic soup in oceans and they are seen as food by animals.

I also asked parliamentary questions about the differences in hunting policies between the provinces. It’s arranged differently in each of the provinces, making the use of animal-unfriendly hunting methods possible in some of them. I have asked for more uniform conservation measures in the new Nature Law, starting on the 1st of January 2015.

Last year, 450,000 test animals were sacrificed for genetic engineering, an increase of 12.7 per cent in comparison to 2012. In total 1.1 million animals were killed in 2013. Much too many! That’s why we called for a ban on the genetic modification of animals. This is necessary to cut back the number of animal tests. Scientists have indicated that 80% of the animal tests fail to meet the basic conditions for good scientific research. Al these tests should be banned as soon as possible!

03

Until soon! Greetings, Marianne