Worldlog săptămâna 38 -2014


15 septembrie 2014

Yes! O majoritate copleșitoare a Camerei a votat joia trecută în favoarea moțiunilor noastre pentru o pregătire mai puternică și independentă a Țărilor de Jos în ceea ce privește protejarea balenelor și delfinilor! Despre aceasta am vorbit deja în Worldlog-ul meu de săptămâna trecută. De asemenea, Țările de Jos au adus în discuție capturarea balenelor de către populația indigenă, în timp ce Uniunea Europeană este întocmai de acord cu creșterea cantității pescuitului de către Groenlanda.

Până acum Țările de Jos s-au conformat adesea cu punctul de vedere colectiv al Uniunii Europene care, în timpul reuniunilor Comisiei Internaționale privind Vânarea Balenelor (CIVB), încă nu pare să tindă spre a se pronunța în favoarea adoptării rezoluțiilor împotriva capturării ilegale a balenelor de către Japonia și împotriva masacrelor delfinilor din Insulele Feroe și Taiji.

Dolfijn_vanderdenmaarechtenvrij
Noua Zeelandă propune astăzi (luni, 15 septembrie) în cadrul reuniunii CIVB neacordarea autorizațiilor pentru capturarea balenelor în scop științific. Această rezoluție este importantă deoarece Japonia, după ce a fost deja constrânsă de către Curtea Internațională de Justiție, are totuși din nou de gând să vâneze balene. Țările de Jos vor sprijini această propunere din partea Noii Zeelande! Și Monaco va trimite astăzi o propunere ca nu numai balenele să fie protejate, ci și cetaceele mici precum delfinii. Guvernul neerlandez va sprijini acum cu bucurie și propunerea din partea Monaco-ului 🙂

Colega mea Esther Ouwehand a adresat întrebări parlamentare în legătură cu planurile Universității din Maastricht de a testa cei 39 labradori. Ne dorim ca testele pe animale să înceteze cât mai repede posibil și de aceea solicităm Secretarului de Stat să acorde mai multă atenție opunerii din ce în ce mai importante împotriva experimentelor pe animale vii. Cabinetul susține că depune eforturi pentru micșorarea numărului acestor teste, însă din contră, numărul experimentelor pe câini a crescut în ultimii ani…

labrador
O comisie pentru etică și bunăstarea animalelor, care trebuie să facă un test de etică înainte ca un experiment pe animale să poată fi efectuat, a decis că experimentele respective pe labradori sunt acceptabile. Luând în considerare protestul în masă, se pare că societatea este de o cu totul altă părere. Va urma!

Săptămâna trecută, în cadrul dezbaterii despre bunăstarea animalelor, i-am cerut Secretarului de Stat Dijksma o politică ”nu cu cuvinte, însă cu fapte” pentru bunăstarea animalelor. Având în Camera Deputaților o majoritate prietenoasă cu animalele, Secretarul de Stat are la îndemână o mulțime de oportunități pentru a crește bunăstarea animalelor. Secretarul de Stat riscă, asemenea predecesorilor săi, să transfere și să plaseze pe umerii altora responsabilitatea pentru îmbunătățiri reale, având ca alibi așa numitul ”greenwashing”. Aceasta pune astfel ștampiluțe de adoptare pe inițiative de bunăstare pentru, spre exemplu, bio-industrie și creșterea câinilor de pedigri.

Mulți câini de rasă prezintă probleme de sănătate serioase la nivelul înfățișării fizice. Bulldogul englezesc este crescut în mod deliberat cu botul plat și de aceea deabia poate să respire. Nicio bază de date ADN nouă nu poate contrazice acest fapt. Crescătorii de câini de rasă au numit-o ”reproducere corectă” iar Secretarul de Stat îmbrățișază inițiativa. Asta vinde nemaipomenit. Un exemplu elementar de greenwashing în domeniul bunăstării animalelor. Experții și organizațiile pentru protecția animalelor nu au nimic bun de zis despre aceasta. Trebuie să se pună capăt din punct de vedere legal acestor reproduceri ale animalelor domestice ce se bazează pe caracteristici de înfățișare.

1280px-Racibórz_2007_082
Vești din Bruxelles! Europarlamentarul nostru Anja Hazekamp a luat măsuri în vederea opririi unuia dintre cele mai sângeroase spectacole de divertisment public din Europa: Toro de la Vega. Toro de la Vega este un eveniment ce are loc anual în orașul spaniol Tordesillas, în care sute de călăreți fugăresc o vreme îndelungată un taur și îl lovesc cu sulițe până când animalul cedează propriilor răni. Groaznic divertisment public, deci. Trei partide pentru Animale s-au împotrivit acestui Toro de la Vega la Bruxelles. Împreună, acestea au înmânat Comisiei Europene 65.000 de semnături din Spania.
anjahandtekeningen
Și Anja Hazekamp, împreună cu europarlamentarul Stefan Eck din partea Partidului german pentru Animale, au adresat întrebări Comisiei Europene. Un demers bun!

Un discurs frumos din partea Stellei McCartney: A weekly ”Meat Free day” is a simple but significant action everyone can take to cut global emissions. Urmăriți de asemenea și filmulețul ei de promovare pentru a încuraja oamenii să mănânce mai puțină carne.

Salutări, Marianne

Yes! Last Thursday an overwhelming majority of the House voted in favour of our motions for the Netherlands to take a more powerful and independent position when it comes to the protection of whales and dolphins! I already told you about this in my previous Worldlog. The Netherlands is also going to call in question the whaling by indigenous people while the European Union has just agreed with an increase of the whaling quota for Greenland.

Until now, the Netherlands has often readily accepted the mutual position of the EU, which still doesn’t seem willing to veto the illegal whaling by Japan and the dolphin slaughters on the Faroe Islands and Taiji, at the meeting of the International Whaling Commission (IWC).

Dolfijn_vanderdenmaarechtenvrij
New Zealand will today (Monday the 15th of September) at the ICW meeting propose to not grant permits for scientific whaling. This resolution is important because Japan, which was previously condemned by the International Court of Justice, is planning to start whaling again. The Netherlands is going to support New Zealand with its proposal! Monaco is going to bring forward a proposal for not only protecting large whales but also small ones, such as dolphins. The Dutch government will fortunately also support Monaco. 🙂
My colleague Esther Ouwehand asked parliamentary questions about the University of Maatricht’s plans to do testing on 39 labradors. We want to ban all animal testing and are thus asking the State Secretary to take more account of the growing resistance against experiments on living animals. The cabinet claims to commit itself to the reduction of animal testing, but the number of tests on dogs has actually increased over the years.

labrador
An animal experiment committee, which has to conduct an ethical research before an animal test is carried out, determined that the intended experiments on labradors were permissible. The mass protest shows that society sees this differently. To be continued!
Last week, during the debate on animal welfare, I called for State Secretary Dijksma to make ‘actions speak louder than words’ when it comes to animal welfare. With the animal-friendly majority in the Lower House, the State Secretary has ample opportunity to improve the welfare of millions of animals. The State Secretary is risking that she, like her predecessor, will postpone real improvements for animals and eventually abandon the improvements completely, using greenwashing as an alibi. And as a matter of fact she has approved of welfare initiatives of industrial livestock producers and the pedigree dog industry.

Many breeds of dogs suffer serious health problems because they are selected for their external characteristics. The English bulldog was purposely bred with a flat snout and has breathing difficulties as a result. No new DNA databank is going to stop that. Pedigree dog breeders have called it ‘fair breeding’ and the State Secretary has embraced this initiative. It’s selling well. A textbook example of greenwashing in the field of animal welfare. Experts and animal protectors aren’t happy with it at all. Unethical breeding based on external characteristics should be stopped by law.

1280px-Racibórz_2007_082
News from Brussels! Our member of the European Parliament Anja Hazekamp came into action to stop one of the bloodiest types of public entertainment in Europe: Toro de la Vega.

Toro de la Vega is an annual Spanish event in Tordesillas where hundreds of men on horse chase a bull and stab it with spears until the animal succumbs to its injuries. It’s horrifc ‘public entertainment’. Three parties for the animals have thus stood up to Toro de la Vega in Brussels. Together they presented a petition of over 65,000 signatures from Spain to the European Commission.
anjahandtekeningen
Anja Hazekamp together with member of the European Parliament Stefan Eck of the German Party for the Animals asked parliamentary questions to the European Commission. Great action!

Here’s a nice quotation from Stella McCartney: A weekly ‘Meat Free day’ is a simple but significant action everyone can take to cut global emissions. Also view her promotion video to get more people to eat less meat.

Greetings! Marianne