De la ego la eco: Amster­damul se angajează într-o schimbare de sistem suste­nabilă printr-un nou model economic


21 aprilie 2020

În această lună, capitala neerlandeză Amsterdam a adoptat oficial modelul „doughnut economy” (economia sub metafora unei gogoși americane) dezvoltat de economista Kate Raworth ca punct de plecare pentru deciziile de politici publice. Amsterdamul este primul oraș din lume care își asumă un astfel de angajament. Pentru Partidul neerlandez pentru Animale, acesta este un semn puternic că idealurile sale câștigă teren: „Modelul de gogoașă al lui Kate Raworth reflectă perfect viziunea noastră că creșterea economică nu este o soluție, ci o problemă și că trebuie să adoptăm un sistem care nu depășește limitele a ceea ce poate suporta planeta. Ne bucurăm că eforturile noastre de a introduce „doughnut model” în politica neerlandeză dau roade.”

Trebuie să accepți cookie-urile pentru a putea viziona acest film

Economista Kate Raworth explică cum putem dezvolta un model economic cu adevărat sustenabil.

„Modelul economiei gogoașă” al lui Raworth este o alternativă avansată la economia de creștere nesustenabilă actuală. Este un ghid către ceea ce înseamnă pentru țări, orașe și oameni să prospere în echilibru cu planeta. Inelul interior al gogoașei stabilește minimul de ceea ce avem nevoie pentru a duce o viață bună, pe baza obiectivelor ONU de dezvoltare durabilă. Inelul exterior stabilește plafonul ecologic așa cum este identificat de oamenii de știință. Scopul activității economice ar trebui să răspundă nevoilor de bază ale tuturor, în limita resurselor planetei.

Introducerea „gogoașei” în Țările de Jos
În iunie 2018, Partidul pentru Animale a invitat-o pe Kate Raworth - economistă la Environmental Change Institute al Universității Oxford și autoarea bestselerului Doughnut Economics: Seven Ways to Think Like a 21st-Century Economist (Modelul economiei gogoașă: Șapte moduri de a gândi ca un Economist al secolului 21) - să se adreseze parlamentului neerlandez. Marianne Thieme, liderul Partidului neerlandez pentru Animale la acea vreme: „Este de o importanță majoră pentru Parlament să înceapă să reflecte asupra unor alternative la sistemul nostru economic actual. În cartea ei, Kate Raworth prezintă un caz pentru o viziune globală asupra economiei, care respectă limitele ecologice ale pământului și permite unei societăți să aibă grijă și de cei mai vulnerabili. Acesta este motivul pentru care am organizat această întâlnire, pentru a familiariza cât mai mulți politicieni cu modelul 'economiei gogoașă' a lui Raworth.”

Marianne Thieme, fondatoarea Partidului neerlandez pentru Animale, discută cu Kate Raworth.

De atunci, Kate Raworth a lucrat împreună cu oficiali ai municipalității din Amsterdam, cu firme și alți „change makers” (producători de schimbări) pentru a transforma conceptul său global de “economie gogoașă” într-un instrument practic care poate fi aplicat la nivel local pentru a crea un Amsterdam sustenabil care să funcționeze atât pentru locuitorii orașului, cât și pentru planetă. După cum a scris Raworth la lansarea sa din 8 aprilie: „Astăzi lansăm Modelul economic gogoașă al orașului Amsterdam - un instrument holistic pentru reimaginarea și refacerea viitorului locurilor în care trăim. În acest timp de criză, sperăm că va oferi inspirație peste tot.”

Partidul pentru Animale, având reprezentare în consiliul municipal din Amsterdam încă din 2010, salută „Gogoașa orașului Amsterdam” ca un pas important către politici mai sustenabile. „La fel ca în cazul tuturor măsurilor politice, vom urmări în mod critic punerea în aplicare a acesteia pentru a vedea dacă aceasta duce cu adevărat la o economie locală înfloritoare în limitele sociale și ecologice.”

Pentru ce luptăm

Economie