Partidul pentru Animale prezintă planul alcătuit din zece puncte pentru comba­terea ororilor ce au loc în domeniul creșterii animalelor


18 februarie 2020

Un plan din zece puncte împotriva abuzurilor ce au loc în agricultura și abatoarele din Țările de Jos. Partidul pentru Animale a prezentat acest plan ministrului agriculturii la Camera Deputaților săptămâna trecută. Acest lucru s-a întâmplat după cea de-a n-a dezvăluire a practicilor oribile care au loc în industria cărnii. „Nu mai putem aștepta. Dacă nu acționăm acum înseamnă că permitem în cunoștință de cauză ca nenumărate animale să fie maltratate grav și că permitem ca produsele din carne contaminată să ajungă pe rafturi”, explică președintele de partid Esther Ouwehand.

„Animale arse și jupuite de vii în abatoarele neerlandeze”, „Veterinarii NVWA permit exportul animalelor grav bolnave către abatoare din Belgia și Germania”. De zeci de ani se dezvăluie nenumărate abuzuri în industria agricolă și a cărnii din Țările de Jos. Însă dezvăluirile nu vin din rapoartele NVWA – autoritatea de supraveghere din Țările de Jos cu competență în protecția animalelor; aceștia vor ca noi să credem că bunăstarea animalelor și normele de igienă se respectă fără probleme în abatoare și crescătorii. Însă publicațiile jurnaliștilor de investigație și imaginile sub acoperire arată realitatea.

Aceste publicații prezintă o imagine șocantă a unei autorități de supraveghere sărăcite și disfuncționale. Există o mare parte dintre veterinari care refuză să ia măsuri împotriva abuzurilor. Există de asemenea o parte care primește instrucțiuni să nu intervină din partea propriei conduceri NVWA. Și mai există o parte care maltratează animalele cu propriile mâini. Veterinarii care, atunci când văd că animalele sunt maltratate, doresc într-adevăr să intervină, se confruntă cu agresiune și intimidare. Denunțătorii sunt transferați sau chiar persecutați.

Cutia Pandorei
Ca răspuns la cele mai recente imagini care arată cum porcii sunt maltratați, ministerul agriculturii din Țările de Jos a declarat că „dorește să aibă o abordare mai fundamentală” a sistemului de producție ridicată cu costuri cât mai scăzute posibil. 642 milioane de animale sunt sacrificate anual în Țările de Jos. Aceasta înseamnă o medie de douăzeci de sacrificări pe secundă: o rată de sacrificare mult prea mare pentru a putea supraveghea respectarea regulilor. Partidul pentru Animale i-a prezentat ministrului zece propuneri concrete cuprinse în plan.

Ouwehand: „A sosit timpul să deschidem cutia Pandorei din industria agricolă și a cărnii și să o punem sub lumina reflectoarelor. Doar în plină zi putem avea o abordare fundamentală a problemei sutelor de milioane de animale din industria agricolă.”

Lista celor zece puncte:

  1. Reducerea ratei de sacrificare, eliminarea stimulentelor nesănătoase și a cerințelor de eficiență extreme.
  2. Sacrificarea unui număr mai mic de animale. Acest lucru presupune automat mai puțină suferință pentru animale.
  3. Reforma autorității de supraveghere NVWA:
    a) cruzimea față de animale trebuie să atragă după sine urmărirea penală.
    b) neaplicarea regulilor sau participarea deliberată la această cultură compromisă trebuie să atragă după sine concedierea.
  4. Penalizări severe în cazul încălcării regulilor: închiderea abatorului și suspendarea autorizației de funcționare.
  5. Intensificarea supravegherii.
  6. Consolidarea legislației.
  7. Realizarea unei anchete parlamentare privind abuzurile recurente.
  8. Desființarea NVWA din Ministerul Agriculturii și numirea unui secretar de stat la Ministerul Justiției pentru punerea în aplicare a normelor privind bunăstarea animalelor.

  9. Interzicerea campaniilor de comunicare și publicitate de natură înșelătoare privind produsele de origine animală.
  10. Transparență: sacrificarea nu este niciodată prietenoasă cu animalele, consumatorul trebuie măcar să știe ce se întâmplă, de exemplu prin publicarea imaginilor de pe camerele de supraveghere.