Parti­ci­panți din 25 de țări la confe­rința de succes a Animal Politics Foun­dation


15 decembrie 2022

Săptămâna trecută, politicieni și activiști din 25 de țări s-au reunit la Conferința Mondială „Animal Politics”, intitulată „Taking Political Activism to the Next Level” (Ducând activismul politic la următorul nivel), cu scopul de a accelera schimbările pozitive pentru climă, natură și animale. Aceștia au putut participa la prelegeri, sesiuni și ateliere practice. „Acum ne întoarcem acasă cu energie reînnoită, cu inspirație și cu motivație suplimentară pentru a continua lupta pentru protecția planetei noastre și pentru dreptate”, a declarat unul dintre participanți. Cu totul specială a fost, de asemenea, prezența activiștilor pentru protejarea animalelor și a naturii din Ucraina.

O parte din participanții la conferință.

Conferința a reunit oameni din Orientul Mijlociu, Africa de Nord, Uniunea Europeană, Regatul Unit al Marii Britanii, Balcani, Georgia, Albania și Ucraina pentru a învăța unii de la alții și pentru a consolida cooperarea acestora. Este clar că mișcarea politică internațională pentru drepturile animalelor, natură și mediu este în creștere, iar activismul privind clima și drepturile animalelor este prezent pe harta politică din tot mai multe țări.

Au existat cursuri de formare cu privire la: realizarea eficientă de campanii, strângerea de fonduri, comunicare și povești care fac diferența. Într-o serie de sesiuni, politicieni, activiști și avocați din Ucraina, Tunisia, Portugalia, Polonia, Kurdistan, Elveția, Țările de Jos și Serbia și-au împărtășit experiența și au arătat cum fiecare în felul să poate face diferența. Kateryna Polianska, care venise de la Kiev (Ucraina), a impresionat: „De la începutul atacului rusesc asupra Ucrainei, nu doar oamenii au devenit victime ale războiului, ci și frații noștri mai mici, animalele. Și ei se confruntă cu o brutalitate incredibilă, foame și sete, mine și atacuri cu rachete. Ne angajăm să identificăm și să facem publice aceste acte de cruzime și de degradare a naturii și a mediului.”

De asemenea, au fost prelegeri ținute de parlamentara europeană Anja Hazekamp, ​​​​care se autointitulează „activistă în politică”, și de Eva Rovers, care a prezentat puterea potențială a cetățenilor de a schimba lumea.

Participanții fac planuri în timpul unei pregătiri.

Trei generații pentru climă
În timpul unui eveniment special de seară, organizat cu ocazia Zilei Internaționale a Drepturilor Omului și a Animalelor, au vorbit în fața unei săli pline: Ariane Giraneza, ecologistă și fostă refugiată; Christine Teunissen, deputată în Parlament și lider interimar al Partidului neerlandez pentru Animale și Donald Pols, directorul organizației „Friends of the Earth”, omul care a îngenunchiat pe marele poluator petrolier Shell printr-un proces celebru în întreaga lume. Sub conducerea inspirată a „povestitorului etic” David Labi, acești trei protectori ai planetei au discutat unul cu altul și cu publicul despre modalități eficiente de a menține planeta noastră locuibilă.

Prelegerile, sesiunile și evenimentul de seară vor fi în curând disponibile pentru vizionare. Pentru aceasta urmărește buletinul nostru informativ!

Ariane Giraneza, Christine Teunissen și Donald Pols în cadrul evenimentului „Trei generații pentru climă”.