Din ce în ce mai multe spitale trec la alimen­tație pe bază de plante


15 iunie 2023

Nu se mai poate nega faptul că o alimentație pe bază de plante este indispensabilă pentru a atenua criza climatică și a biodiversității. Dar, în plus, apar din ce în ce mai multe informații despre beneficiile sănătății oamenilor atunci când renunță la produsele de origine animală. Din ce în ce mai multe studii arată că oamenii care au o dietă pe bază de plante sunt la fel de sănătoși precum semenii lor care mănâncă carne și chiar mai sănătoși. Prin urmare, tot mai multe spitale recunosc beneficiile pentru sănătate ale alimentelor pe bază de plante și încep treptat să interzică produsele de origine animală din cantinele lor.

Lanțul de spitale Santa Clara Valley Healthcare (SCVH) din California a devenit recent primul lanț de asistență medicală publică din Statele Unite care a introdus programul alimentar pe bază de plante Universal Meals. Universal Meals a fost dezvoltat special pentru organizații precum spitale, școli și hoteluri, cu scopul de a veni cu o ofertă alimentară cât mai complexă posibil pentru personal și clienți. Programul oferă atât rețete, precum și sfaturi pentru prepararea rețetelor și marketing gratuit. Programul Universal Meals a fost introdus în 2021 de Physicians Committee for Responsible Medicine (Comitetul medicilor pentru medicină responsabilă). Acest comitet reprezintă 17.000 de medici care susțin și promovează efectele unui stil de viață bazat pe plante asupra sănătății.

Introducerea Universal Meals în SCVH din California face, de asemenea, parte din angajamentul acestui lanț de spitale cu privire la climă, prin care își propune să reducă emisiile de carbon până la 50% în 2030 și chiar până la 0 în 2050.

Tendință globală

valoarea alimentației pe bază de plante. Universal Meals a fost deja implementat de două spitale independente din SUA: Rush University Medical Center din Chicago și Emory University Hospital din Atlanta.

Orașul New York, sub conducerea primarului vegan Eric Adams, a introdus deja un program similar în spitalele de acolo. În octombrie 2022, orașul a anunțat că începând din acel moment toate spitalele publice din oraș vor oferi standard mese pe bază de plante. Pacienții mai puteau comanda carne, dar 60% dintre ei au optat pentru mâncăruri pe bază de plante, iar marea majoritate s-au declarat mulțumiți de alegerea făcută.

Statele Unite nu sunt prima țară în care spitalele îndrăznesc să facă acest pas. În martie 2021, spitalul privat libanez Hayek din Beirut a decis să devină primul spital din lume care oferă pacienților numai opțiuni alimentare pe bază de plante.

Spitalul a scris într-o declarație: „Anul trecut, pacienților noștri li s-a oferit posibilitatea de a alege între mese care conțin produse de origine animală și mese vegane. În timpul acestei etape de tranziție, am informat pacienții despre beneficiile alimentelor pe bază de plante, neprocesate pentru sănătate, față de pericolele alimentelor de origine animală. Considerăm că este timpul să abordăm cauzele fundamentale ale bolilor și pandemiilor și nu doar simptomele.”

Și în Țările de Jos există voci care susțin alimentația pe bază de plante în spitale. Colectivul de medici Caring Doctors a publicat un manifest la sfârșitul anului trecut, prin care solicită o alimentație cu mult mai puține proteine ​​animale. „Numărul de pacienți cu așa numite boli ale prosperității, precum diabetul și cancerul, va crește dramatic în următorii ani. Modul de acordare de îngrijirii medicale așa cum se face acum, nu va mai fi posibil, aceasta și din cauza lipsei de personal”, explică chirurgul ortoped Patrick Deckers. „S-a calculat pe scară largă faptul că o viață mai sănătoasă duce la o nevoie mai scăzută de îngrijiri medicale și la utilizarea mai redusă a medicamentelor. Totuși se investește foarte puțin în prevenție. Acum sunt de exemplu pacienți supuși unei operații costisitoare de cancer de colon, iar în spital primesc din nou două zile mai târziu un cârnăcior în farfurie.”

Beneficiile unei alimentații pe bază de plante pentru sănătate

Cercetările arată că multe dintre cele mai frecvente afecțiuni de sănătate, precum bolile cardiovasculare, diabetul, unele tipuri de cancer, osteoporoza și problemele neurologice sunt adesea rezultatul unei alimentații bogate în produse de origine animală. Mai mult decât atât, s-a dovedit că o alimentație bazată în mare parte pe plante și pe consumul de mai multe fructe și legume favorizează recuperarea după probleme de sănătate.

Servirea de alimente pe bază de plante și alimente neprocesate în spitale și instituții de îngrijire medicală nu numai că accelerează recuperarea pacienților, ci are și un efect preventiv: cu cât mai mulți oameni adoptă un stil de viață sănătos bazat pe plante, cu atât presiunea asupra sistemului medical se va reduce.