Blogul lui Esther: O lume mai sigură pentru animale este o lume mai sigură pentru oameni


31 martie 2020

Pandemia cu coronavirus dă naștere la sentimente contradictorii: teamă, însă și conectivitate socială. Mulți oameni se ajută reciproc și dau dovadă de destul curaj pentru a continua să facă munca cea mai importantă: în spitale, în supermarketuri, în căminele pentru cei fără adăpost, în industria curățeniei și în adăposturile de animale. Doresc să-mi exprim compasiunea față de toți cei care au pierdut pe cineva drag, care se îngrijorează cu privire la starea de sănătate a persoanelor dragi și care se luptă să rămână pe linia de plutire în aceste vremuri.

Compasiune

Animalele în timpul transportului către abator.

În vremuri ca acestea, compasiunea și solidaritatea sunt lucruri esențiale. Peste tot în lume. Atât pentru oameni, cât și pentru animale. Din păcate, vedem că în timpul unei crize, grupurile vulnerabile precum animalele sunt primele care devin victime. În Republica Moldova, de exemplu, unde mai mult ca niciodată animalele fără stăpân sunt prinse și închise până când mor din cauza deshidratării și malnutriției. Ajutorarea animalelor rănite și bolnave nu poate fi amânată nicăieri în lume. De aceea, am solicitat guvernului neerlandez să se asigure ca persoanele care au grijă de animale să poată continua să facă acest lucru. De exemplu, partidele noastre soră din Belgia, Italia și Cipru au solicitat de asemenea guvernelor lor să nu uite de animalele vulnerabile în timpul acestei crize.

Criza coronavirusului afectează de asemenea multe animale din sectorul agricol. Săptămâna trecută am solicitat guvernului neerlandez să facă tot posibilul pentru a preveni orice suferință inutilă a animalelor. De exemplu, acest lucru se poate face prin:

  1. Oprirea transporturilor internaționale de animale în interiorul și exteriorul Europei. Această solicitare a fost făcută și de alte 36 organizații europene importante pentru protecția animalelor. Din pricina restricțiilor frontaliere impuse ca urmare a coronavirusului, camioane cu animale vii sunt acum blocate în ambuteiaje extrem de mari pe perioade care se întind de la câteva ore până la o zi întreagă. Aceasta le cauzează o suferință extraordinară și duce chiar și la moarte. Europarlamentarul nostru, Anja Hazekamp, a solicitat Comisiei Europene să oprească de urgență transportul animalelor.
  2. Reglementarea restricțiilor în domeniul creșterii animalelor în industria zootehnică pentru a preveni supraaglomerarea grajdurilor. Abatoarele sunt deja incapabile să gestioneze numărul imens de animale sacrificate. Mai multe entități din industria cărnii atrag atenția asupra faptului că acest nou coronavirus a cauzat retragerea unui număr de supraveghetori și măcelari, ceea ce pune și mai multă presiune pe procesul de sacrificare deja suprasolicitat. Iar acest lucru duce la și mai multă suferință pentru animale.

Odată cu retragerea supraveghetorilor, se mărește și riscul privind siguranța alimentelor în raport cu carnea infectată sau contaminată, precum bacteria salmonella sau virusul hepatitei E. Acest lucru prezintă riscuri și mai mari pentru sănătatea umană în timpul acestei infecții virale cu coronavirus. Trebuie să intervenim acum.

Ascultați semnalele date de știință, concentrați-vă pe schimbarea structurală

Pe lângă combaterea simptomelor, trebuie de asemenea să eliminăm cauza problemelor. Zoonozele, bolile de origine animală transmisibile la om, cum este și noul coronavirus, se numără printre cele mai mari pericole din vremurile noastre. Modul în care oamenii tratează animalele ne face literalmente să ne îmbolnăvim, iar modul în care este organizată în prezent economia noastră nu este viabil pe termen lung. Acum este momentul să reanalizăm situația: trebuie să reducem impactul negativ pe care-l avem asupra planetei, să micșorăm industria de creștere a animalelor și să investim în natură.

Săptămâna trecută am înaintat o propunere pentru o investiție suplimentară în natură în valoare de 40 milioane euro, în interiorul și în jurul orașelor și satelor. În special în aceste vremuri de criză, oamenii au nevoie de suficient spațiu pentru aer curat și mișcare în spații verzi. Am văzut însă că în Țările de Jos nu există suficiente spații verzi raportat la numărul mare de persoane. Acest lucru trebuie să se schimbe.

Partidul pentru Animale consideră că ar trebui să ne bazăm pe cele mai recente recomandări din partea oamenilor de știință. Iar acești oameni de știință ne-au avertizat de ani de zile cu privire la nenumăratele zoonoze: în ultimii zece ani, aproximativ 75% din bolile nou apărute și-au avut originea în modul în care tratăm animalele.

Patologul neerlandez, Thijs Kuiken, o spune foarte concis: dacă nu schimbăm modul în care interacționăm cu animalele, dacă nu diminuăm de bunăvoie industria de creștere a animalelor și sectorul piscicol, bolile ne vor forța să o facem. Kuiken confirmă ceva ce noi, cei de la Partidul pentru Animale, am susținut de ani de zile: „În loc să fim antropocentrici, ar trebui să avem o gândire mai ecocentrică. Cu alte cuvinte: oamenii trebuie să-și cunoască locul în ecosistem. Ca cercetători, putem dezvolta un vaccin împotriva unui virus. Dar dacă nu ne schimbăm fundamental atitudinea și obiceiurile de consum, noi probleme vor continua să apară.”

Pe scurt: o lume mai sigură pentru animale este o lume mai sigură pentru oameni. Trebuie să creăm un sistem care nu depășește limitele a ceea ce ne poate oferi Pământul. Cercetătorul Kate Raworth a scris deja o carte deosebită pe acest subiect. Citiți-o în perioada de carantină!

Și fiindcă avem nevoie de mai mulți politicieni care să îndrăznească să ia deciziile corecte: ajutați partidul nostru soră din Danemarca, „Veganerpartiet”, să strângă suficiente declarații de sprijin pentru a participa la alegerile electorale. Aproape au reușit! Rugați-vă prietenii danezi să semneze.

Aveți grijă de voi și de cei apropiați!

Esther Ouwehand

(Președintele Partidului pentru Animale)