Realizare de proporții: peste un milion de cetățeni europeni doresc o Europa fără teste pe animale


7 septembrie 2022

Opriți testarea pe animale, protejați produsele cosmetice fără teste pe animale! Peste 1,4 milioane de oameni din 27 de țări UE s-au exprimat vocal și ferm împotriva testării pe animale în UE prin intermediul Inițiativei cetățenilor europeni „Salvați produsele cosmetice fără cruzime”. Un punct de referință în drumul către o Europa fără cruzime. Un progres pentru animalele de laborator s-a înregistrat în această vară și în Parlamentul neerlandez. Acolo au fost adoptate nu mai puțin de șase propuneri de cercetare fără animale de laborator, depuse de Partidul pentru Animale. În Marea Britanie și Spania, partidele noastre surori au protestat în aeroporturi împotriva importului de animale vii de laborator.

Protestatarii de la Partidul britanic pentru Bunăstarea Animalelor (British Animal Welfare Party) și de la Partidul spaniol pentru Animale (Spaniol Partido Animalista) pe aeroporturile din Manchester și Barcelona.

Zeci de milioane de animale – pisici, câini, iepuri, șoareci, maimuțe și alte animale – sunt folosite anual în laboratoarele din Europa. Prin succesul acestei inițiative civice, cetățenii europeni solicită Comisiei Europene să stopeze utilizarea animalelor pentru testarea produselor cosmetice și a altor substanțe chimice și să vină cu un plan ambițios pentru a pune capăt tuturor testelor pe animale din Europa.

La inițiativa europarlamentarului Anja Hazekamp din partea Partidului neerlandez pentru Animale, Parlamentul European s-a pronunțat deja anul trecut printr-o rezoluție istorică în favoarea unui plan de acțiune pentru a pune capăt testării pe animale cât mai curând posibil. Un plan cu o cronologie ambițioasă și obiective interimare concrete, grație unei propuneri adoptate atunci, venită din partea Partidului pentru Animale.

Comisia Europeană trebuie să acorde prioritate testării pe animale. Aceasta datorită sprijinului semnificativ al cetățenilor europeni pentru inițiativa „Salvați produsele cosmetice fără cruzime” (‘Save Cruelty Free Cosmetics’), lansată de ONG-uri precum: PETA (People for the Ethical Treatment of Animals), Cruelty Free Europe, Eurogroup for Animals, Coaliția Europeană pentru Stoparea Experimentelor pe Animale (European Coalition to End Animal Experiments) și Humane Society International Europe. „UE a promis de treizeci de ani să reducă numărul de animale de laborator, care sunt abuzate”, declară Anja Hazekamp. Aceasta solicită Comisiei să ia în considerare voința Parlamentului European precum și apelul cetățenilor europeni și să înceapă realmente să lucreze pentru o Europa fără animale de laborator.

Partidul britanic pentru Protecția Animalelor (Animal Welfare Party) și Partidul spaniol pentru Animale (Partido Animalista PACMA) au protestat în această vară pe aeroporturile din Manchester și Barcelona. În Manchester, protestatarii au atras atenția asupra primatelor Macac și a câinilor transportați prin aeroport la laboratoarele din Marea Britanie. În Barcelona, ​​activiștii pentru animale și membrii PACMA au protestat împotriva importului de maimuțe din Mauritius și Vietnam, care la „fermele de maimuțe” Camarney din Spania sunt folosite pentru înmulțirea și creșterea animalelor de laborator pentru laboratoarele din întreaga lume.

Realizare importantă pentru cercetarea fără animale de laborator

Maimuță în Centrul de Cercetare Biomedicală a Primatelor (BPRC) din Rijswijk, Țările de Jos

Partidul pentru Animale a făcut un progres semnificativ în Parlamentul neerlandez vara trecută. Odată cu adoptarea a șase propuneri din partea partidului, Parlamentul s-a exprimat pentru prima dată în mod clar în favoarea unei treceri rapide la cercetarea științifică fără animale de laborator. „Timp de ani de zile acest lucru a fost de neimaginat”, spune deputatul Frank Wassenberg. „Camera Inferioară nu numai că spune că trebuie să facem mai mult pentru a stopa cercetarea pe animale de laborator, dar acum face pași importanți cu propunerile adoptate.”

Astfel majoritatea a votat în favoarea încetării testării pe animale pentru testele de siguranță și pentru eliminarea treptată a altor teste pe animale care nu au aproape nicio valoare predictivă. Testele de siguranță spun adesea puțin despre efectul substanțelor chimice asupra oamenilor și se știe în unele domenii de cercetare că 95% din cercetările efectuate pe animale nu pot deloc sau cu greu pot fi echivalate la oameni. Parlamentul a votat, de asemenea, pentru o reducere rapidă a numărului de animale de laborator ținute „drept rezervă” și ucise fiind considerate în „exces”, iar majoritatea parlamentară dorește să aloce mai mulți bani pentru cercetare în scopul dezvoltării de alternative.

De ani de zile, numărul de animale de laborator utilizate în laboratoarele neerlandeze a fluctuat în jurul a 450.000 de animale pe an. Pentru prima dată, acum s-au luat măsuri concrete pentru reducerea testării pe animale, măsuri pe care Guvernul trebuie să le transpună în politici în decursul lunilor care urmează.