Worldlog săptămâna 4 -2015


19 ianuarie 2015

Săptămâna trecută a fost marcată de atacurile teribile din Paris. În toată lumea, milioane de oameni au ieșit în stradă pentru a susține libertatea cuvântului și pentru a oferi un sprijin deplin rudelor. Pancartele de protest din Paris cu textul NOT AFRAID au fost forte expresive. În cadrul dezbaterii de la Camera Deputaților cu privire la atacuri, am solicitat cabinetului să opereze în mod activ pentru o comunitate în care cuvântul prezintă mai multă solidaritate și unitate, astfel încât tinerii să nu-și piardă calea, ci să capete perspectivă. Fiindcă trebuie să rămânem fideli tuturor libertăților noastre și de aceea o reprimare și limitare ulterioară a intimității comunității noastre libere și deschise va răni și mai mult, în vreme ce noi dorim de fapt să protejăm și să avem grijă de aceasta.

wl1

Nicolaas G. Pierson Foundation, biroul științific al partidului nostru, a prezentat săptămâna trecută noua carte intitulată Meat, The Future – How Cutting Meat Consumption Can Feed Billions More. Odată cu diferiți vorbitori inspiraționali din sfera științifică, mă simt din nou onorată la sfârșitul zilei. Faceți clic aici pentru a comanda cartea în limba engleză.

wl2

Săptămâna aceasta am adresat întrebări parlamentare cu privire la suferința vițeilor după tăierea coarnelor. Vițeii pot suferi din pricina acestei intervenții chiar și 44 ore după tăiere. Mai mult de unul din cinci agricultori nu folosesc remedii împotriva durerii deoarece nu văd rostul, sau din motive financiare. Dorim interzicerea tăierii coarnelor vițeilor.

Sunt încântată să anunț că Niko Koffeman a fost din nou numit în topul listei electorale pentru alegerile parlamentare. Niko este în prezent membrul nostru în senat și membru fondator al partidului. Speră de data aceasta ca animalele, natura și mediul înconjurător să se afle în programele senatului și nu numai.

wl3

Sunt multe știri din Europa săptămâna aceasta. Euro-parlamentara noastră Anja Hazekamp se preocupă cu orientarea atenției la Bruxelles asupra drepturilor animalelor. Joia viitoare, Parlamentul European votează la Strasbourg cu privire la lista priorităților a Comisiei Europene pentru 2015. Punctele centrale din propunerea noastră sunt limitarea drastică a transporturilor de animale, interdicția cărnii ce provine din animale clonate și mai buna prezervare a regulilor deja existente privind bunăstarea animalelor. În continuare, Anja propune pentru lista priorităților desființarea fermelor intensive de animale, garanții mai bune cu privire la bunăstarea acestora pentru prosele ce poartă marca ”bio” și încetarea pescuitului în zone în care populațiile de pești sunt amenințate cu dispariția.

În ceea ce privește pescuitul au fost făcute săptămâna aceasta propuneri suplimentare ca pescuitul să fie oprit în zone vulnerabile din Marea Mediterană și Marea Neagră și ca recifele de corali să fie protejate împotriva deteriorării și a daunelor.

wl4

Jean Claude Juncker, șeful Comisiei Europene, se va întânli în scurt timp cu noul președinte ales al României, Klaus Iohannis. Anja Hazekamp l-a rugat pe Juncker să îi solicite lui Iohannis să oprească masacrul în masă al câinilor vagabonzi din România.

În continuare, săptămâna trecută s-au aprobat noi reguli europene privind tehnologia genelor. Este foarte îngrijorător că UE deschide astfel porțile pentru mai multe astfel de produse. Ne vom lupta cu siguranță împotriva acestui lucru!

Pe săptămâna viitoare, Marianne

Last week was marked by the terrible attacks in Paris. Worldwide, millions of people took to the streets to stand up for free speech and to show support to the relatives. The protest signs in Paris saying NOT AFRAID were very striking. In the Parliamentary debate about the attack, I called on the government to actively work towards a society in which there is more connection and togetherness, so that young people do not derail but gain perspective. That we must stand by all our freedoms and that, therefore, further repression and restriction of the privacy would further infringe our free and open society, whereas we want to cherish and defend that society.

wl1

Last Sunday, the Nicolaas G. Pierson Foundation, our party’s scientific bureau, presented its newest book Meat, The Future – How Cutting Meat Consumption Can Feed Billions More. After various inspiring speakers from the world of science, I had the honour to close the day. Click here to order the book in English.

wl2

Last week, I asked Parliamentary questions on the severe suffering of calves after dehorning. With this practice, calves may suffer severely for up to 44 hours after dehorning. More than 1 in 5 farmers do not take any measures to control the pain when dehorning calves, because they see no benefit in controlling pain or for economic reasons. We want a ban on the dehorning of calves.

I am pleased to announce that Niko Koffeman has again been nominated as leading candidate for the upcoming Upper House elections. Niko is our current member of the Upper House and co-founder of the party. He hopes to place animals, nature and the environment on the agenda again in the Upper House and beyond.

wl3

There was a lot of news from Europe this week. Anja Hazekamp, our MEP, has been working hard to bring animal rights to the attention in Brussels. Next Thursday, the European Parliament will vote in Strasbourg on the priority list of the European Commission for 2015. The key issues from our proposal include drastically shortening animal transports, a ban on meat from cloned animals and better enforcement of existing animal welfare rules. In addition, Anja will propose as issues on the priority list a scaling down of intensive cattle farming, improved animal welfare guarantees for products that carry the “organic” label and an end to fishing in areas where fishing populations are under threat of extinction.

With regard to fisheries, proposals were made last week to close fisheries in vulnerable areas in the Mediterranean and the Black Sea and to protect coral reefs from looting and damage.

wl4

Jean Claude Juncker, Head of the European Commission, will soon have a meeting with Klaus Iohannis, the recently elected president of Romania. Anja Hazekamp has asked Juncker to make an appeal to Iohannis to stop the mass slaughter of stray dogs in Romania.

Furthermore, new European GMO regulations were approved last week. It is a matter of great concern that, by doing so, the EU has opened its doors for more GMO products. Of course, we will continue to fight against this!

See you next week, Marianne