Iniți­ativa cetățe­nească europeană „Opriți întem­nițarea în cuști” strânge peste 1,5 milioane de semnături


22 octombrie 2019

Peste un milion și jumătate de oameni au semnat inițiativa cetățenească europeană „Opriți întemnițarea în cuști”. Anja Hazekamp, europarlamentar (Partidul pentru Animale, Țările de Jos), a sărbătorit această victorie săptămâna această împreună cu organizatorii inițiativei cetățenești.

Trebuie să accepți cookie-urile pentru a putea viziona acest film

Europarlamentarul Anja Hazekamp pentru Partidul pentru Animale, pe tema inițiativei cetățenești „Opriți întemnițarea în cuști”.

„Semnăturile acestor oameni sunt de mare ajutor în lupta împotriva întemnițării animalelor în cuști în industria agricolă. Doar în Europa, peste 700 milioane de animale sunt izolate în cuști în fiecare an. Aceste animale nu au nicio șansă să se dezvolte normal sau să-și manifeste comportamentul natural. Cuștile simbolizează ceea ce este greșit cu sistemul nostru agricol. Partidul pentru Animale va face tot ce-i stă în putere pentru a asigura că statele membre UE și Comisia Europeană răspund inițiativei cetățenești”, declară Hazekamp.

Ce se va întâmpla de acum înainte?

Toate semnăturile trec acum prin procesul de verificare. Apoi, va avea loc o audiere la Parlamentul European, unde organizatorii vor putea explica inițiativa cetățenească. La această audiere va fi prezentă și Comisia Europeană. Ca răspuns la inițiativa cetățenească, Parlamentul European poate solicita – prin intermediul unei moțiuni – o propunere legislativă care interzice izolarea animalelor în cuști. Apoi, Comisia Europeană va decide dacă va pune sau nu în aplicare o astfel de propunere legislativă.

Pentru ce luptăm

Drepturile animalelor